Program: luni – vineri 9:00 – 17:00

Coordonator pacienți

Acasă Cariere Coordonator pacienți
Angajam Coordonator Pacienti

Coordonator pacienți

Despre noi

Clinica SmileArt este una dintre cele mai performante clinici stomatologice din Onești, oferind tratamente moderne cu ajutorul aparaturii de ultimă generație.
Avem în portofoliu peste 10 mii de pacienți ce ne-au trecut pragul în ultimii 8 ani, iar numărul lor continuă să crească. Echipa noastră este formată din oameni tineri, deschiși, care sunt preocupați să se dezvolte profesional.
Coordonarea cazurilor de către o persoană dedicată acestui serviciu reprezintă dovada că ne preocupă constant starea de sănătate și confortul pacienților noștri.

Rolul COORDONATORULUI DE PACIENTI este acela de a ajuta și a sprijini echipa medicală prin coordonarea pacienților de la prima vizită până la finalul tratamentului !

Candidatul ideal

• Calități excelente de comunicare și abilități interpersonale necesare pentru lucrul cu pacienții noi și cei existenți.
• Responsabilitate si punctualitate.
• Studii superioare finalizate.
• Persoană flexibilă orientată către pacienți și nevoile acestora.
• Persoană proactivă, dinamică, gândire pozitivă, amabilitate, eficiență, atenție distributivă.
• Capacitate de organizare, coordonare, planificare și de asumare a responsabilităților.
• Cunoașterea limbii engleze reprezintă un avantaj
• Cunoștințe de operare PC – Office/Excel/Word
• Experiența anterioară într-un post de relații cu publicul (de exemplu: call center, recepție, promovare servicii, customer care)

Descrierea jobului

• Administrează eficient și dezvoltă portofoliul de pacienți, consiliează pacienții atât la clinică, cât și telefonic sau pe email,
• Monitorizează calitatea serviciilor oferite prin evaluarea satisfacției pacienților și soluționarea reclamațiilor acestora.
• Se asigură că pacienții primesc un diagnostic și un plan de tratament din partea medicului curant, identificând împreună nevoile acestora precum și potențialele soluții.
• Organizează, coordonează, controlează și răspunde de activitatea personalului din subordine.
• Realizeaza urmarirea platilor efectuate de pacienti.

Beneficii

• Asigurăm în prima lună un training pentru formare profesională pe zona medicală.
• Salariu atractiv și un mediu de lucru plăcut în care se poate face performanță
• Posibilitatea de avansare profesională ( plan de gestionare a carierei )
• Traininguri pentru dezvoltare profesională – ne definește cultura de sharing și mentoring

Dacă vrei să te alături echipei noastre, asteptăm CV-urile pe adresa de mail  antohidaniela@smileart.ro   sau la sediul nostru din B’dul Republicii nr. 43, Onești, Jud. Bacău

Awesome Image

SmileART

SmileART își propune să ofere fiecărui pacient cea mai frumoasă experiență. Clinica Smile ART este lider de piață în domeniul serviciilor medicale stomatologice din Loc. Onești, având un portofoliu de peste 9000 de pacienți tratați.