Dr. Elena Micu
Parodontologie
Dr. Elena Micu tratează în clinicile SmileART din Onești și Moinești toate afecțiunile parodontale – începând cu realizarea fișelor parodontale, detartraje, surfasaje și planări radiculare, continuând cu tratamente complexe parodontale folosind laserul dentar și oferind terapie conservativă și regenerativă parodontală.
Altfel spus, dr. Elena Micu este cea mai bună prietenă a sănătății tale orale, mai ales când aceasta este afectată de boli care atacă țesuturile ce susțin dinții (gingii, os, ligamente), ai nevoie de tratamente nechirurgicale pentru păstrarea țesuturilor sau de proceduri ce stimulează refacerea celor deteriorate ori de curățarea și netezirea suprafețelor rădăcinilor dentare. Totodată te poate ajuta și cu îndepărtarea tartrului de pe suprafața vizibilă a dinților și cu realizarea documentației detaliate a stării parodontale pentru diagnostic.
„Nu tratăm doar dinți, tratăm suflete. Orice tratament ar trebui să aibă la baza nevoia pacientului, care trebuie aflată, înțeleasă și apoi satisfăcută.”
Dr. Elena Micu vede esențială stabilirea unei relații de încredere pentru reducerea anxietății pacienților, mai ales că acest aspect este crucial în tratarea afecțiunilor parodontale, unde cooperarea pacientului devine vitală atât în terapia inițială, cât și în cea de menținere parodontală, care necesită vizite regulate la fiecare 3 luni în primul an de tratament, urmând apoi un program bianual pe termen nedefinit.

Dr. Elena Micu găsește ușor motivație în feedbackul pacienților și evoluția pozitivă imediată a țesuturilor parodontale.
Ce spun pacienții noștri
Am scăpat de toate durerile avute și mi-am rezolvat toată dantura. O echipă minunată - de la dentiști până la fetele de la recepție. Cel mai frumos ambient pe care l-am văzut într-un cabinet stomatologic.
A fost o experiență super. Personal foarte drăguț, spațiu curat, îngrijit. Atât dna. dr. cât și dna. asistentă au fost calme și răbdătoare cu mine, au vorbit frumos, mi-au explicat etapele procedurii și mi-au răspuns la întrebări.
Standardele foarte ridicate și profesionalismul din partea tuturor m-au făcut să mă simt ca și cum aș fi singurul pacient din clinică. Mersul la dentist a devenit foarte plăcut și fără stres.
Formare profesională

Formare profesională
Dr. Elena Micu a absolvit Facultatea de Medicină Dentară la Universitatea de Medicină și Farmacie „Dunărea de Jos” din Galați.
Este membră a Societății Române de Parodontologie și rămâne mereu la curent cu noutățile din domeniu prin participarea la cursuri ținute de cei mai importanți specialiști în parodontologie, participarea la congrese naționale și internaționale organizate de Asociația Internațională de Parodontologie și prin citirea publicațiilor de specialitate.
Tratamente oferite în clinicile SmileART
Dr. Elena Micu întotdeauna începe tratamentul cu un consult parodontal unde îi explică pacientului problemele parodontale care îi pun în pericol sănătatea orală și cauzele acestora.
Dr. Micu întocmește apoi fișa parodontală evaluând:
- Indicii de placă: măsurători ale cantității de placă bacteriană
- Indicii de sângerare: marchează zonele cu inflamație gingivală
- Mobilitatea dentară: gradul de stabilitate al dinților
- Leziunile de furcație: afectarea zonelor unde se întâlnesc rădăcinile dinților pluriradiculari
- Recesiunile gingivale: retragerea gingiei de pe suprafața dintelui
- Adâncimile de sondare: măsurarea spațiilor dintre gingie și dinte
Pe baza acestor informații, doamna doctor elaborează un plan de tratament parodontal etapizat, adaptat prognosticului fiecărui dinte.
Dr. Elena Micu folosește în tratamente laserul dentar iar în detartraje tehnologie EMS – o combinație de aer, apă și pulbere fină ce îndepărtează delicat biofilmul în combinație cu un scaler ultrasonic ce elimină tartrul.

Cazuri și transformări
Avocatură și apoi Medicină
Dr. Elena Micu s-a născut în Onești, iar copilăria și-a petrecut-o și în orașul în care s-a născut dar și la Huși.
Interesul pentru stomatologie n-a apărut în viața sa din adolescență, ci mai târziu. Prima sa profesie fiind cea de avocat, activând în cadrul Baroului Bacău din 2009 până în 2016.
În prezent, își dorește ca prin meseria sa să facă un număr cât mai mare de pacienți să înțeleagă importanța igienei dentare încă din copilărie, astfel încât să-și protejeze sănătatea dentară de-a lungul întregii vieți.
Tratamente cu rezultate imediate
În urma unui tratament parodontal complex, statusul dentar al pacientului se îmbunătățește semnificativ în câteva zile, iar pacientul revine către medic cu un feedback pozitiv, ceea ce îi aduce multă satisfacție în profesie.
Se mândrește că experiența din viața profesională de dinainte de trecerea la stomatologie o ajută să comunice mai bine cu pacienții, să-i asculte și să le explice pe înțelesul lor problemele dentare cu care se confruntă.
Consideră că un medic dentist bun tratează fiecare pacient ca și cum s-ar trata pe sine.
Programează-te
la dr. Elena Micu!
Completează formularul de mai jos sau sună-ne la 0749 113 234 pentru Onești sau 0731 805 581 pentru Moinești și solicită o programare la dr. Elena Micu pentru o consultație pentru problemele tale gingivale!