Frumusețea începe cu îngrijirea potrivită. Descoperă serviciul de Estetică Facială!
Frumusețea care durează este susținută de expertiza medicală
În ultimii ani, tot mai multe femei (și nu numai) sunt preocupate de felul în care arată, indiferent dacă merg la birou, la cumpărături sau pur și simplu la o plimbare. Procedurile anti-aging au devenit o adevărată gură de aer proaspăt pentru cei care vor să se simtă mai tineri și mai încrezători – fără să apeleze la bisturiu.
De ce sunt tot mai căutate tratamentele de estetică facială?
În zilele noastre, societatea este copleșită de importanța de a fi atractiv în medii variate. Acceptarea socială este adesea legată de aspectul fizic, fapt care a determinat o cerere tot mai mare pentru tratamentele bazate pe principii estetice faciale.
Cele mai solicitate proceduri non-chirurgicale – toxina botulinică (Botox) și acidul hialuronic – oferă rezultate vizibile imediat, fără perioadă de recuperare și cu un efect natural de întinerire.
Tratamentele cu Acid Hialuronic și Toxină Botulinică (BOTOX) sunt cerute în special de persoanele care își doresc să-și îmbunătățească aspectul. Aceste proceduri sunt adesea menționate în mass-media, fiind asociate cu vedete și personalități publice.
De ce sunt atât de căutate? Deoarece sunt minim invazive, se realizează rapid și pot contribui la îmbunătățirea aspectului facial, fără intervenții chirurgicale sau perioade lungi de recuperare. Tratamentele au rolul de a reda prospețimea și armonia trăsăturilor, într-un mod natural.
Pentru a clarifica diferențele între injecțiile cu acid hialuronic și cele cu botox, hai să descoperim principalele caracteristici ale fiecărei proceduri.
Ce este botoxul?
Toxina botulinică este o substanță produsă de bacteria Clostridium Botulinum, prezentă în alimentele alterate, în special carne. Spre deosebire de acidul hialuronic, nu se regăsește în componența țesuturilor din organismul uman.
Deși este o neurotoxină periculoasă în forma sa naturală, ce poate duce la paralizie, cercetările medicale au permis utilizarea sa în doze controlate pentru scopuri estetice.
În estetică, botoxul se administrează în doze mici pentru a inhiba temporar contracția anumitor mușchi faciali, prevenind și estompând ridurile de expresie.
Cum acționează botoxul?
Botoxul, denumirea medicală a toxinei botulinice, este un produs farmaceutic care temporar, reușește să inhibe contracția mușchilor faciale. Odată injectat în doze mici, împiedică formarea și definirea ridurilor de expresie, paralizând efectiv fiecare mușchi și relaxând ridurile.
Totodată, determină relaxarea mușchilor mimici, fizionomia feței căpătând un aspect mai relaxat și o înfățișare mai tânără. Pacienții pierd din abilitatea și obiceiul de a-și mai folosi mușchii „slăbiți” de toxina botulinică, și astfel vor putea evita accentuarea ridurilor profunde.
Când este recomandat botoxul?
Acest tratament este utilizat în medicina estetică, în principal, pentru atenuarea ridurilor de expresie din etajul superior al feței (ridurile perioculare, numite și „laba gâștii”, ridurile de la nivelul frunții și ridurile dintre sprâncene – glabelare), prin injectarea unei proteine înalt purificate (toxina botulinică) ce determină relaxarea musculaturii și netezirea ridurilor. Efectul este unul temporar, de circa 3-6 luni.
Este un tratament sigur, eficient, fără perioadă de recuperare, ce produce un puternic efect de întinerire. Se mai poate utiliza și pentru tratamentul hiperhidrozei (transpirației excesive) la axile, tălpi, palme.
Ce este acidul hialuronic?
Fillerele de acid hialuronic sunt substanțe biocompatibile ce facilitează refacerea volumelor pierdute din cauza îmbătrânirii și, în general, a denivelărilor și a adânciturilor inestetice.
Spre deosebire de botox, care paralizează mușchii faciali, acidul hialuronic este utilizat pentru umplerea ridurilor de expresie sau a celor fine cauzate de îmbătrânirea cutanată.
Se mai poate folosi în scopul remodelării faciale, în special în umplerea pomeților, pentru netezirea urmelor inestetice cauzate de acnee și pentru remodelarea și mărirea volumului buzelor.
Când se recomandă injecțiile cu acid hialuronic?
Acidul hialuronic se recomandă pentru mărirea buzelor, corectarea asimetriilor buzelor, umplerea ridurilor nazogeniene (între nas și gură), din jurul gurii (linii Marionette), ridicarea colțului gurii (dând un aspect întinerit, optimist), tratament cearcăne, volum pomeți, refacerea conturului feței pentru a îndepărta aspectul îmbătrânit, trist, rejuvenare gât, decolteu, mâini.
Efectul este temporar, de circa 6, 9 sau 12 luni.
Cum acționează acidul hialuronic?
Acidul hialuronic este o substanță naturală prezentă în organismul uman, în special în piele, articulații și țesuturi conjunctive. Aflat în componența epidermei, alături de colagen și fibrele de elastină, îi conferă pielii elasticitate și rezistență, ajutând și la menținerea formei ei.
Odată cu înaintarea în vârstă, nivelul de colagen scade, ceea ce duce la apariția ridurilor și la pierderea volumului facial.
Cele mai frecvente mituri despre botox și acid hialuronic
Adevărat sau fals?
❌ Fals! Din contră, în perioada în care mușchii sunt relaxați, ridurile nu se adâncesc. Tratamentul ajută la prevenirea accentuării semnelor de îmbătrânire
❌ Fals! Mărirea buzelor se face exclusiv cu acid hialuronic. Botoxul nu se injectează în buze pentru volum.
❌ Fals! Un tratament realizat corect păstrează expresivitatea feței, reducând ridurile fără a crea un aspect „înghețat”. Se utilizează o cantitate suficientă pentru a reduce mișcările mimicii, dar expresia feței este păstrată. Tratamentul corect cu toxina botulinică produce un efect natural, de întinerire și înfrumusețare a feței
❌ Fals! Atunci când este aplicat în mod corect, este un tratament sigur, care se folosește încă din anii ’90 în toată lumea, atât în scopuri medicale (clipit nervos, strabism, cât și estetice pentru înfrumusețarea feței, reducerea ridurilor, nu pentru desfigurare).
La SmileART, îmbinăm expertiza medicală cu pasiunea pentru frumusețe și frumos
În procedurile de estetică facială, punem accent pe siguranță, rezultate naturale și personalizare, astfel încât fiecare pacient să se simtă încrezător în pielea lui.
Vezi rezultatele noastre








Ce spun pacienții noștri
Experiențele lor sunt dovada calității îngrijirii dentare pe care o oferim. Convinge-te!



Cum ne poți contacta
Adresă:
Bulevardul Republicii 43, Onești 601129, , România
Strada Tudor Vladimirescu, Bloc B2, Moinești 605400, România
Program:
Luni – Vineri: 09:00 – 19:00
Sâmbătă: 09:00 – 17:00
Duminică: închis
Programează-te
Clinica stomatologică SmileART dorește să ofere pacienților care ne calcă pragul tratamente dentare individualizate și personalizate în conditiile unui standard ridicat de siguranță și calitate.


